28 Octombrie 2015 Fiecare copil în grădiniţă. Mai puţin Nicuşor. Luni, 28 septembrie, ora prânzului. Primul vânt aspru al toamnei a gonit de pe uliţele comunei Traian, din judeţul Ialomiţa, javrele pitice şi roşcate, pe care pe orice altă vreme le vezi cu zecile pe drumurile săteşti. Puţinele patrupede pe care le întâlnim păzesc intrarea grădiniţei, aflată chiar pe Strada Grădiniţei, una dintre uliţele pietruite ce se desprind din singura cale de circulație asfaltată.
Text: Oana Dan
Foto şi implementare: Silviu Panaite
Nuţa Nuţa are 46 de ani. E o fire agitată, demonstrativă, dinamică, dar nu în sens constructiv, ci într-un mod egocentric şi cam lipsit de empatie. Aşa o vede psihoterapeuta Luiza Udrea, care a urmărit un interviu de 20 minute cu ea. Pe baza experienţei în medii vulnerabile, specialista identifică rapid stereotipul de victimă, haină pe care Nuţa Marin o îmbracă cel mai adesea.
Florian (9 ani), Cristina (7), Dana (6), Marcela (17), Aurelia (11), Georgiana (16) şi Nicuşor (4). Copiii
Copiii
Aurelia, fata cu ten de porţelan, tăcută ca o păpuşă, e cea mai deşteaptă, zice maică-sa. E în clasa a V-a. Acasă învaţă la o măsuţă, “aici pe sală”, adică pe hol. Pe sală e întunecat, umed şi frig. Fraţii mai mici aleargă în sus şi în jos, trăgând după ei câte o pisică tărcată sau câte una bicoloră. Surorile mari deretică, Nuţa prăjeşte ceapă şi Sandu intră şi iese, însoţit de câte o pală de vânt rece.
Fata cea deşteaptă poartă trei rânduri de haine. E sâmbătă, 10 octombrie. Stă chircită pe unul dintre cele trei paturi şi răsfoieşte manualul de română. Buzele i se mişcă, dar cuvintele nu se formează până la capăt, ci se desprind în frânturi. La intervale regulate, printre silabe, bagă în gură câte o sămânţă de floarea soarelui, o sparge şi scuipă cojile de care se lipesc şi resturi de cuvinte. Repetă o poezie de George Coşbuc.
Pe pat lângă ea, Nuţa dă primul interviu filmat. Strigă la cameră că şi-ar da viaţa pentru copii. Îi iubeşte, spune psihoterapeuta Luiza Udrea, dar o face utilitar, nu înţelege bine sentimentul. Pe ecran, cei mici intră şi ies din cadru, sare câte o mâţă scăpată din mâinile lui Nicuşor. De data asta băiatul e îmbrăcat mai gros şi are şosete. E spălat pe faţă, dar tot cu mucii la nas. “Trebuie să te duci la grădiniţă, gata, te duc!” îi strigă maică-sa. Nicuşor chiuie şi sare în patul de alături. “Nu vrea să steie la grădi’, nu e învăţat”, continuă Nuţa. Băiatul se dă peste cap, sare şi ţipă. Fraţii mai mari îi ţin isonul. Fetele adolescente, Marcela şi Georgiana, ameninţă din uşă. Una aduce o nuia şi o şfichiuie prin aer pe lângă cei trei zburdalnici.
“E ca şi cum ar avea o grupă de grădi’ acasă, dar fără supraveghetor”, remarcă psihoterapeuta. Copiii au o libertate câştigată din ignoranţă, în care învaţă reguli ca în junglă. Există un conţinut foarte mare de agresivitate în familiile de genul acesta, agresivitatea se transmite nonverbal şi se perpetuează acelaşi model, mai spune ea.
Din ecran Nuţa strigă: “La şcoală învaţă bine, se simte bine, merg bucuroşi la şcoală”. Face o pauză de câteva secunde, se scarpină sub fesul gri şi continuă: “Îi duc la şcoală, că mi-e drag să înveţe carte, sigur că îi duc, îi spăl să fie curaţi”.
Mediatorul sanitar al primăriei, o femeie înaltă şi binefăcută, numită Georgeta Sandu, prezintă o altă realitate. Copiii sunt mereu murdari, gospodăria e dezorganizată, la fel şi mama. Au totuşi porci, cal, raţe şi iepuri, intervenim noi. Au, zice ea, dar aţi văzut ce mizerie e în curte? Iar faptul că nu au apă nu e o scuză, explică femeia şi îşi încrucişează braţele pe piept. E plin satul de fântâni. “Nu există că nu ai cu ce să îl duci la grădiniţă. Şi acasă dacă stă tot consumă, tot trebuie să îi dai de mâncare. Poţi să ai două lucruri şi pe alea să le speli şi să îl duci. Dar aşa e învăţată ea, aşa a trăit. Eu vorbesc mereu cu ea, dar zice da,da şi tot ca ea face”.
Doamna Mioriţa
E de-a locului, din sat, şi cunoaşte comunitatea ca pe propria palmă. Ne prezintă situaţia pe scurt, nu sunt probleme de igienă, copiii vin curaţi, unii au pacheţele de acasă, alţii nu, la fel stă treaba şi cu rechizitele. Mai pun educatoarele bani din buzunar să cumpere rechizite şi pentru cei nevoiaşi. Nu vor să facă diferenţe. “Ştiţi copiii - sunt răi şi simt imediat”.
Domnul Fănel
Fănel Năstase este o apariţie elegantă în după-amiaza asta de sâmbătă cu temperaturi de 8-9 grade Celsius, la mijloc de octombrie. Poartă cămaşă azurie, geacă de piele şi pantaloni negri de costum. Se grăbeşte către stadion, joacă băieţii din comună cu echipa Unirea Ion Roată şi sunt şanse mici să câştige (au pierdut cu 0-9, n.r.).
Alţi copii, alte destine La 400 de kilometri de Traian, între Sibiu şi Agnita, în comuna Roşia, sat Nou, Daniela Ţugulea şi Radu Bratu, educatoare şi profesor de istorie în sat, recompun – în podul răcoros al grădiniţei, în timp ce afară sunt peste 40 de grade la umbră, într-o după-amiază de august– paşii schimbării.
Galerie foto
